Cunoaște-l mai bine pe Marius Iliev - CEO ViaViticola Sarica Niculițel

Îți propun ca pentru început să povestim despre Marius Iliev mai mult, pentru ca tu ai intrat de curând în industria vinurilor din România. Cine ești și cum arată o zi obișnuită din viața ta? 

Răspuns: Da, ai dreptate, am intrat de curând. În vin - cinci ani nu reprezintă mare lucru. Acum, cel mai tânăr Prinț Matei are aproape 7 ani. Cuvântul care descrie cel mai bine ceea ce sunt este Antreprenor. Pare ciudat, dar cândva mi-am dorit o carieră academică, lucru pe care l-am și făcut o perioadă la University of Illinois,  Chicago. Acolo predam ecuații diferențiale. De atunci s-au petrecut multe lucruri, cel mai relevant fiind schimbarea regimului în România, lucru care mi-a permis să mă întorc în țară, de unde fugisem înainte de 1989. Între idealismul matematicianului și pragmatismul antreprenorului, a învins cel din urmă, prilej de sporadice regrete. Acum viața mea arată foarte diferit de cea academică. Cum arată o zi din viața mea? Păi încep prin a spune că nu măsor timpul în ore și zile, ci în evenimente memorabile. Nu e doar filozofie, dar timpul e amorf dacă-l definești prin zile. Ceea ce contează, pentru mine, sunt  acele lucruri din viața mea la care să pot face referire fără să consult agenda. A, era anul în care am făcut X, sau ziua în care am făcut Y. Dacă nu poți face asta pentru o perioadă din viața ta, atunci ai o gaură în existență, un timp pierdut definitiv. Câteodată, memoriile au martori vizuali, tangibili, precum parcurile eoliene din Jud. Tulcea pe care le vezi în drum spre Delta, dinspre București si care, o curiozitate, reprezintă cea mai mare investiție făcută în istoria Județului Tulcea. Alteori, memoriile nu au martori tangibili, devin istorii personale, pe care mi le amintesc când mă uit retrospectiv la trecerea timpului. Deci o zi din viața mea se referă la crearea de memorii viitoare. Deseori nu reușesc, mă irosesc inutil. Acum preocupările mele sunt legate de destinele Viticola Sarica Niculitel și încărcarea valorilor acestor locuri în diverse branduri, cel mai cunoscut fiind Caii de la Letea, dar și Epiphanie, Pergament, Sarica și altele. Nu lucrez cu program. Nu țin cont de orele de lumina. Lucrez cu idei, care apar te miri cand, dar, mai ales, cu oameni. Oameni fără de care ideile s-ar risipi. Din fericire, beneficiez de ajutorul unor colegi de excepție.

 

Ai fost dintotdeauna pasionat de vinuri sau investiția în Via Viticola Sarica Niculițel a fost o oportunitate? 

Răspuns: Pasionat este mult spus. Mi-a plăcut vinul și credeam că știu câte ceva despre el când m-am apucat. Credeam eu că știu cam 10% din cât este necesar. Între timp, ceea ce știam reprezenta cam 1% din ceea ce știu acum, dar senzația este că acel 10% este neschimbat. La Niculițel nu am intrat pentru că am vrut să fac o afacere ci să ajut un prieten în dificultate. Ani de zile îmi propusese acest prieten să mă asociez la aceasta afacere, dar nu m-a convins. Convingerea a venit când mi-a spus că fără o injecție de capital va trebui să închidă porțile definitiv și i-am oferit acea oportunitate, cu condiția de a căuta un comparator și a ieși din afacere cu capul sus. Între timp, implicându-mă mai mult, planurile s-au schimbat și privim afacerea pe termen lung.
 

Știm ca ești născut și crescut la Constanța, când ai ales să investești la Via Viticola Sarica a pus ceva în balanță și acest fapt?

Răspuns: Deși născut în Constanța, bunicul meu, pe linie paternă, era tulcean. Am fost atras mereu de tradiție și rădăcini. Cu siguranță că a contat mult acest lucru. Am plecat din Constanța la 11 ani, iar în momentul în care camionul cu lucrurile noastre a ieșit din Constanta, am plâns. Am revenit acolo, unde locuiau bunicii și aproape toate rudele apropiate vară de vară, până am plecat în America. Cu rudele din Tulcea ne întâlneam des generând amintirile pe care le am și la care fac referire deseori.

 

Care este amintirea care a rămas cu tine de la prima vizită la Via Viticola Sarica? 

Răspuns: Curios, dar până la acel moment, Dobrogea de Nord îmi era aproape necunoscută. Am fost extrem de surprins să constat că există o frumusețe deosebită a acelor meleaguri, cu peisajul dealurilor (munților, de fapt) care însoțesc Dunărea pe o parte din granița de nord a județului și a țării, de imaginile fabuloase din crama cu viile, cu Dunărea din vale, cu silueta mănăstirii Saon și cu decorul fabulous creat de dealul Sarica, pe care este amplasată crama. Apoi istoria, povestita de oameni de-ai locului dar și de istorici, spiritul sclavului Bădila devenit om liber (Badilus), spiritul celor 4 Sfinți de la Niculițel, basilica paleocreștină în care au fost descoperite rămășițele lor, mănăstirile fabuloase, mica biserică din Niculițel, una dintre cele mai vechi din țară, pădurile infinite de tei și multe altele, toate concentrate într-un spațiu mic, între Niculițel, Dealul Saricii și Isaccea. Și, literalmente, în centrul acestora, demnă, dar muribundă, stătea crama Sarica, înconjurată de vii, peisaje fabuloase și istorie. Pentru un călător grăbit, cum eram eu la început, toate acestea încap într-o zi, dar dacă faci greșeala să ridici orice piatră, vei descoperi o frumusețe pentru care o viață nu este de ajuns ca să o absorbi.

 

Dacă îl întrebăm pe Marius de acum 20 de ani dacă se vedea implicat într-o cramă ce ar răspunde?

Răspuns: Depinde. La acea vreme construiam alte memorii și este puțin probabil să fi răspuns pozitiv.

 

Cum vezi industria de vin din România? Activezi aici de minim 5 ani, ce s-a schimbat în perioada asta? 

Răspuns: Este o industrie tânără, în formare, care abia se dezmeticește după ani de comunism. O industrie dominată de câțiva jucători mari (pentru mărimea pieței noastre), dar în care, o serie de crame mici și mijlocii încep să capete relevanță din ce în ce mai mare, în special în segmentele vinurilor premium și superpremium. 

Când spun de industrie tânără mă refer la organizarea ei și nu la calitatea vinurilor. Calitativ, vinurile românești sunt pe picior de egalitate cu vinurile de oriunde. Am participat la nenumărate degustări în blind, cu vinuri autohtone și vinuri străine și cu mici excepții, la punctaje egale, vinurile românești sunt mult mai ieftine. Cu cât te duci mai mult în sus pe scara calității, cu atât mai mare este diferența, uneori fiind și de 10-20 de ori mai scump vinul străin decât cel românesc cu același punctaj. Știu că există o pleiada de influenceri, marea majoritate implicați direct sau indirect in vânzarea vinurilor de import și care afirmă contrariul. Aici mă refer la o medie, existând și vinuri de import cu raport excepțional calitate preț, precum și comercianți, importatori sau influenceri care manifesta o atitudine mai echilibrată. 

Industria este însă dezbinată. Există prea multe orgolii și prea puțină cooperare. Nu exista asociații de producători puternice și bine organizate. Este unul dintre motivele pentru care industria aceasta are doar câțiva jucători care o duc bine.  Acum, în această criză generată de pandemia Covid-19, unele crame au fost major afectate, având scăderi ale cifrei de afaceri amețitoare de 80-90%, care pun în pericol continuarea activității câtorva. Lipsa lor de reprezentare reală face ca industria să nu facă parte dintre preocupările Guvernului, cel mai recent exemplu fiind excluderea producătorilor de vin de la facilitățile IMM Invest. Brandul de țară, de care toți ne văităm, stă în mare masura în capacitatea industriei de a se organiza, iar succesul internațional este strâns legat de acest brand. Evident, dacă dorim să depășim bariera de 1-1.5 euro/sticlă cu care se vând majoritatea exporturilor.

 

Ce ai învățat nou de când ai intrat în industria vinurilor? 

Răspuns: Cel mai important lucru învățat este faptul că vinul bun se face în vie. Este o expresie celebră în industrie, dar pare mai mult un șablon, până îi înțelegi relevanța. De altfel, cei mai importanți oenologi ai lumii au un cuvânt important cu privire la practicile viticole ale plantațiilor de unde vinifică. Desigur că rareori laurii merg către viticultor, cel mai des mergând către oenolog. Aceasta dualitate permanentă, viticultură-vinificație, este mult mai complexă decât pare și este unul dintre subiectele principale ale preocupărilor mele. Nu trebuie să învăț atât cât să fac eu lucrurile, nu-mi propun, dar ca să poți avea un dialog relevant cu principalii colaboratori este esențial să înțelegi într-o oarece profunzime lucrurile. În afară de asta, o altă preocupare de a învăța și a transmite către colaboratori învățătura, este provenită din interfața cu piața. Ca să concluzionez, facem vinuri pentru un consumator pe care trebuie să-l înțelegem, din struguri crescuți așa cum e nevoie ca vinificatorul să poată finaliza procesul într-un mod fericit pentru acel consumator. Înțelegerea acestor corelații vine din studiu și experiență, dar așa cum spuneam, cred că știu doar 10% din cât e nevoie.

 

Ce vin de la Via Viticola Sarica îți este cel mai aproape de suflet? De ce? Dar soi de struguri?

Răspuns: Evident că răspunsul standard la aceasta întrebare, ceea ce o face retorica, este Caii de la Letea Editie Limitata- Aligote. Doar că este răspunsul incomplet. Aligote-ul, când am preluat noi Sarica, era vinificat în stilul clasic, oxidativ (nimic rău în asta). Doar ca fiind personal un fan al vinurilor albe de lume nouă, sau a celor de lume veche dar vinificate în stilul reductiv, am ales să ne diferențiem și să facem lucrurile altfel. A fost riscant, dar am câștigat. În primul rând trebuia să ne diferențiem de Bourgogne Aligote, zonă ce vinifică exclusiv oxidative. În al doilea rând, trebuia să ne diferențiem față de alți producători, din România sau din alte părți. Evident că terroir-ul ne ajută, constatare făcută la început mai mult pe criterii istorice. Vinurile din Niculițel sau împrejurimi au fost întotdeauna considerate minerale (un termen nu foarte clar definit, dar care se traduce prin descriptori gustativi cum ar fi cremene, crocant). Acești descriptori se accentueaza cumva când fermentarea are loc la temperaturi mai ridicate, ceea ce afectează balanța gustului cu aromele. Având acești descriptori din belșug, ne-am permis să fermentăm la temperaturi mult mai scăzute și să acordăm o protecție superioară împotriva oxidarii. Aromele au început să iasă mai bine în evidență, fără a afecta mineralitatea. Restul e context de consum, iar Aligote-ul este este un vin care face față cu brio oricărui context.

Dar, surprinzător, Aligote-ul, pe care-l declinăm în mai multe game, cea mai cunoscută fiind Caii de la Letea, nu este business-ul nostru numărul 1. Acesta este rose-ul. Este clar că în Dobrogea se petrec câteva lucruri speciale cu vinurile rose. Și asta constant, an de an. E un fel de Provence al României. În 2017 când am obținut o medalie de aur la Concurs Mondial de Bruxelles cu Caii de la Letea Rose, dar și încă două de argint cu alte roseuri, lumea a înțeles că Sarica este un loc special pentru această categorie. Am construit pe acel succes și azi avem un portofoliu de branduri bazate pe rose, care depășește ca cifră de afaceri aligoté-ul.

Puternic din spate vine și Feteasca Neagră. Este deja cunoscută prin brandul Epiphanie, dar avem în baricuri viitoarele generații de fetească neagră, în Caii de la Letea. Proveniți din plantații recent achiziționate (2017) strugurii acestui soi manifestă caracteristici atat de interesante încât ne îndeamnă la un nou pariu. Succesul de care s-a bucurat Epiphanie ne face să credem că potențialul de calitate este la nivelul dorit de piață. Stați pe recepție.

 

Dacă ai alege sa cumperi o podgorie în orice altă țară în afară de România, ce ai alege și de ce?

Răspuns: Dacă ar fi să-mi pun aceasta problemă de a cumpăra încă o crama, nu ar fi în afara României. Poate una f mica, un hobby, într-o zonă apropiată de o mare frumoasa, un fel de casă de vacanță. Dar asta doar dacă dăm frâu liber imaginației. Sarica și Prince Matei sunt suficiente pentru următoarea perioadă.