Interviu Laurent Dubreuil - vinificator Crama Liliac

Cand ai devenit vinificator? De ce ai ales această carieră? 

Din păcate, nu am căzut într-un butoi cu vin când eram mic. Pasiunea pentru tot ceea ce este legat de universul formidabil al viței de vie, al strugurilor și al vinurilor m-au captivat pe etape, cu blândețe și logică.
Cu toate acestea, Paul Fluxia, înțeleptul meu maistru de stagiu în Corsica (timp de 6 luni în 1990), pe atunci șeful unei podgorii de 300 de hectare, a fost cel ce m-a ghidat spre acest univers formidabil. Între rândurile de viță de vie, îmi vorbea frecvent cu forță și putere despre o lume extraordinară a vinurilor, încă prea necunoscută în mintea mea tânără. La vremea respectivă, aveam puține noțiuni pentru a face un aproape-vin în urma numeroaselor expediții în regiunea Cognac, unde trăiește cea mai mare parte a familiei mele și ai cărei membri erau practic toți producători de băuturi spirtoase.

Din acest motiv, am decis să îmi perfecționez studiile de inginer agricol (noiembrie 1993, Lille) prin obținerea unei diplome de enolog (iunie 1994, Toulouse).

De ce ai ales Crama Liliac? Ce e atât de special la locul acesta?    

Ideea de a îmi testa abilitățile în zona de nord a României s-a născut în mod inconștient în 2014, după o sesiune de degustare a mai multor vinuri Sauvignon Blanc produse pe întreg teritoriul. Rezultatul a fost clar, cu o expresie optimă a tipicității soiului unui vin ardelenesc. Vinul elaborat de mine în sud, deși în poziția a doua, nu a putut rivaliza. Am presupus deja că influențele climatice, cu o vară blândă și cu nopți reci, au fost principalul factor explicând această diferență imensă.
Apoi, o ofertă de colaborare cu echipa Liliac a apărut. Dornic să confirm importanța specificității climatice a Transilvaniei și impactul acesteia asupra ciclului fiziologic al viței de vie. Din iunie 2018 sunt Manager Tehnic al întregii producții Liliac, inclusiv struguri. Astăzi, confirm că temperaturile scăzute de vară ale regiunii permit păstrarea acidității naturale a strugurilor pentru o maturitate lentă, pentru a spori potențialul aromatic varietal și pentru a recolta, fără grabă, în cel mai bun moment.
Acesta este un avantaj excepțional, o marcă a unui terroir unic!
Această constatare este valabilă pentru toate soiurile, albe și roșii, având la dispoziție o frumoasă varietate cultivată în Batoș (regiunea Mureș) și Lechința (regiunea Bistrița-Năsăud).

Dacă ar fi sa alegi un singur vin de la Liliac, care ar fi? Dar un singur vin din România? Din lume?

Cu modestie, voi alege doar din vinurile în a căror producție am participat. ‘Liliac Chardonnay 2018’ iese în evidență în timpul “botezului” meu transilvănean, cu: 12,8% alcool - Aciditate totală 6,4 g/l (exprimată în acid tartric) - Drojdii QA23 - Fermentare alcoolică 13 zile la 15°C - Culoare galben auriu - Nas foarte intens de fructe (pere, măr, banană, lămâie) și note florale (salcâm, caprifoi) - Grăsime excelentă și o complexitate varietală frumoasă, perfect echilibrată în arome.
Pentru a doua mea vinificare în crama Liliac, cred că de data aceasta sunt două vinuri care ar trebui să încânte ușor toate simțurile: ‘Liliac Fetească Albă 2019’ și ‘Liliac Fetească Neagră 2019’.
La nivel mondial, sincer, îmi place totul.

De care vin ești cel mai mândru?

Mai presus de toate, prima mea ambiție, indiferent de locul de producție, rămâne aceea de a produce vinuri sănătoase, respectuoase pentru mediu și consumatorul final. Sunt încântat să pot îndeplini bine această cerință anuală de bază.
Apoi puteam savura multe alte momente, luând în considerare vinurile separat. Este exemplul acestui proprietar al unei crame din Armenia care, captivat în totalitate de noul Saperavi tocmai gustat, a plecat câteva ore cu un pahar plin în toate spațiile companiei sale pentru a împărtăși fericita sa descoperire cu salariații săi. Al doilea exemplu cu acest titlu de excelență de 'Cel mai bun vin alb sec din toate teritoriile rusești' obținut la Cupa Mondială 2014 din Abrau-Dyurso, pentru 'Cuvée Karsov 2011' a cărui îmbătrânire a avut loc cu peste 12 luni în butoaie de stejar de 9-10 ani. Într-un alt registru, mulțumirile infinite ale unui consultant pentru transformarea cu succes a unei cantități imense de struguri Chardonnay excesiv de putrezi din regiunea Dobrogea, cumpărate conform instrucțiunilor, într-un vin complet apreciat pe piața germană. Mai este și acest caz al unui minuscul lot de vin alb sec Sauvignon Blanc, care nu ar fi trebuit să existe din cauza infrastructurii inadecvate a impozantului sit industrial; calitatea aromatică ridicată a boabelor mi-a schimbat părerea: prin forțarea unei zdrobiri cu picioarele a ciorchinilor, prin micro-vinificare în toate recipientele mici recuperate și prin depozitarea vinului finit în cele 5 baricuri de lemn din complex. La sfarșit, în categoria sa, a adus o primă medalie pentru India în cadrul competiției internaționale de vin și băuturi spirtoase de la Londra (iwsc 2004). 

Care este soiul tău preferat și de ce?

Sunt un adept necondiționat al vinurilor produse din soiuri de struguri autohtone, adevărate dezvăluiri ale bogăției unui terroir, a unei zone viticole, a unei regiuni și, uneori, a unei țări întregi. Așadar prefer familia de Fetească pentru explorări frumoase în România.

Care dintre soiurile de struguri românești e preferatul tău și de ce?

În categoria preferată a vinurilor seci, câștigătorul meu rămâne Fetească Neagră. Recomandat să fie recoltat în prima fază a supra-maturității (potențial alcool ideal între 13,5 și 14,5%), este un vin puternic, ușor de apreciat pentru fluiditatea sa perfectă, taninurile sale mătăsoase și totuși, destul de complex în generozitatea sa aromatică, amestec savant de fructe de pădure și condimente cu caracter piperizat. Îmi place, de asemenea, capacitatea lui foarte bună de a se combina cu parfumurile lemnoase aduse în timpul îmbătrânirii într-un butoi.

Ne poți spune o poveste mai puțin știută dintr-o campanie de recoltare?

Fără îndoială, trebuie să vă povestesc despre recolta din 1995, sau primul an în care am organizat totul singur, la 26 de ani, producția de vinuri roșii, de la selecția strugurilor până la filtrarea amestecurilor finale. A fost de fapt prima mea experiență în România. 
Lucrând în numele unei companii străine în cadrul unui renumit combinat de stat din Dealul Mare, misiunile au constat în primul rând în definirea zonei de lucru, negocierea cu privire la materialul enologic și cisternele disponibile, crearea rapidă a unei echipe special instruită, etc.
Dificultățile au fost multe și diverse. Cei 600.000 de litri de Pinot Noir, Merlot și Cabernet Sauvignon au fost produși cu echipamente vechi, adesea stricate (furtunuri de cauciuc, prese bulgărești alimentate în continuu timp de 30 de ani, cisterne de fermentare rotative grele și lente din oțel inoxidabil de proastă calitate, pompe cu piston dintr-o altă epocă, fără sistem de control al temperaturii, și altele), în condiții igienice precare. Aceste vinuri au fost numite ’Réserve’, deoarece au fost îmbunătățite odată cu adăugarea de chipsuri de stejar din Carpați prăjite de mine într-un cuptor de lemn din cantina acestei crame de stat.
În concluzie, pe lângă dragostea mea tot mai mare pentru România și potențialul său incredibil viti-vinicol, am fost copleșit să văd răsplătite cele 3 băuturi produse aici în concursul iwsc 1996.
Ca și cadou românesc, a fost acordată o medalie de aur la concursul Oficiului Național al Viei și Vinului (onvv) din Vaslui, tot în 1996, pentru ‘Pinot Noir Réserve - Idlerock 1995’.

Ne poți spune ce ai învățat despre România? Este ceva anume ce iubești la țara asta? E ceva ce nu suporți?

Unul dintre cele mai importante lucruri a fost să învăț să am răbdare. Acum 25 de ani, am fost uimit de enormul potențial viti-vinicol românesc și foarte motivat să devin unul dintre constructorii valorizării sale. Chiar dacă am reușit să acționez prin mijloace și resurse reduse, concluzia este neschimbată: acest potențial este încă enorm și trebuie exploatat. 
România este țara mea de inimă. Îndrăgostit de diversitatea sa, spiritul și umorul său latin, ingeniozitatea, istoria și toleranța. Acum nimic nu mă mai poate despărți de ea.
Nu cred că urăsc ceea ce ar putea reprezenta România. Dar, uneori, mă văd protestând împotriva reglementărilor neproductive sau neaplicabile, lipsei de profesionalism a unora, absenței acțiunii colective, etc. Odată ce nervozitatea s-a exprimat, redescopăr rapid libertatea de a trăi bine în România.

Care e conexiunea dintre vin și vinificator, raportul de forțe?

Este un cordon ombilical, cu informații partajate.
Vinificatorul, dacă nu are cunoștințe sau responsabilități pentru viticultură, nu poate decât să se supună legii viței de vie și trebuie să spere constant să primească strugurii divini. Acest lucru este imposibil!
Adevăratul vinificator trebuie să interacționeze și în podgorie, să înțeleagă toate subtilitățile, să știe să o asculte, să-și anticipeze dorințele și nevoile, să o ajute atunci când este necesar. Numai în acest fel, recolta va avea succes, iar vinurile excelente rezultate vor putea exprima în mod natural toată originea lor.   

Poți strica un vin? Cum?

Interesantă întrebare! În mod intenționat, este evident că acest lucru este de neconceput!
Adevăratul vinificator, respectuos cu materia primă, are rolul de a realiza pas cu pas, de la naștere până la vârsta adultă, un vin curat, cu caracterul inerent al terroirului, care îndeplinește legal parametrii fizico-chimici și de sănătate, fidel cu așteptările comerciale. Deci nu există nici un motiv personal pentru a produce un vin de proastă calitate.
Adevăratul vinificator trebuie să anticipeze și să însoțească toate etapele de producției ale vinului, imediat ce percepe o slăbiciune, să folosească la timp cele mai simple și eficiente metode pentru a continua evoluția în cele mai bune condiții. Monitorizarea permanentă este esențială.
Într-adevăr, prin urmare, orice absență voluntară a vinificatorului ar putea duce la pierderea unui vin!
În caz contrar, toate celelalte cazuri care duc la producerea vinului viciat sunt dictate de forțe externe, ca influențe umane sau un accident major complet neașteptat.