Cunoaște-l mai bine pe Iustin Urucu vinificatorul Domaine Vinarte
Ne povestești când ai început să vinifici? De ce ai ales meseria asta?
Am început să vinific când am terminat facultatea.
Inițial, visul meu era să profesez în industria alimentară, fiind un carnivor desăvârșit.
În anul 3 când am început enologia, mi-am dat seama că era o latură foarte puțin exploatată până atunci, și mai mult decât atât, îmi și plăcea!
Lucrarea de diploma mi-am dat-o în spumante (culmea! mai ales ca pana acum nu am reușit să avem această tehnologie în cadrul Vinarte)
La momentul la care au sosit cei de la Vinarte în România, am început munca în crama în octombrie 1999 cu prima ladă de struguri. :) Cred că meseria m-a ales pe mine.
Istoria ta ca vinificator se împletește cu Vinarte. Ce te face să rămâi și să nu încerci alte crame?
Vinarte în primul rând este Vinarte și este foarte puternic ca brand și ca tot ce presupune acest fapt, de-a lungul a celor 20 și ceva de ani. Este munca mea de 20 de ani, și nu aș renunța așa ușor, e ca un copil crescut frumos. Se identifică cu sufletul meu, cu identitatea mea. Este o companie care are două crame, este foarte diversificată din punct de vedere al soiurilor și expresivității acestora, canalele sunt diferite, același soi se exprimă diferit în cele două crame.
Proiectele noi (vinurile având semnătura Q, noile vinuri albe sau rose-uri, etc) au fost cele care m-au impulsionat și m-au făcut să cred și mai mult în Vinarte.
Crama Vinarte avea 3 podgorii, la ceva kilometrii distanță, au mai rămas acum 2, cum te puteai împărții între ele în timpul campaniei de vinificare?
Nu a fost foarte dificil de împărțit pentru că timpii de recoltare erau diferiți. La Stârmina se începe recoltarea la jumătatea lunii august, iar când începea campanie din Dealul Mare, era terminată cea de la Stârmina. Începeam pe 15 August și se termina în jur de 15 Noiembrie. Drumul era cel mai greu, o zi era doar deplasarea. Dar din punct de vedere al vinificării, nu au fost niciodată probleme.Plus ca, atunci când faci ceea ce-ți place, nu există probleme care să nu poată fi depășite.
De care vin făcut de tine ești cel mai mândru? De ce?
De Soare. De Soare sunt cel mai mândru. Dar cel mai important vin din viața mea, ca și impact emoțional este Nedeea pentru că este făcut ca proprie curiozitate, iar numele a fost ales de mine și pentru modul în care este asimilat de piață. Dar din punct de vedere al forței, Soare rămâne vinul de care sunt cel mai mândru.
Când am început la Vinarte, nu eram singur. Erau acolo Fiorenzzo Rista și Nicolas Vivas, mentorii de la care nu doar că am învățat, dar și cei pe urmele cărora am sperat că voi putea să calc. Bucuria este foarte mare când vine vorba de Soare. Din 2007, am rămas singur în crame. Faptul că în 2009 am ieșit cu un Soare care este la un nivel extraordinar, și nu o spun eu, ci piața, nu face decât să mă facă mândru de acest vin.
Care dintre soiurile de struguri românești e preferatul tău și de ce?
Negru de Drăgășani fără discuție. Este un soi cu un potențial extraordinar și care are niște veleități pe care nu le regăsesc în Feteasca Neagră. Ca să faci un vin de producție, de masă, poți să faci cu Negru de Drăgășani. Dacă vrei să faci un vin fructat și aromat, poți să faci cu Negru de Drăgășani. Dacă vrei să faci un vin high-end, de mare excepție, poți să faci cu Negru de Drăgășani. Este un soi cu foarte mult potențial.
Crama Vinarte este cunoscută pentru vinurile roșii, în ultima vreme observăm la voi o migrare și către albe și rose-uri. Dincolo de rațiunile comerciale este ceva ce te-a împins în direcția asta?
Inițial, nu s-a pus foarte mare accent pe zona de vinuri albe. Nu ne-am adresat clientelei premium cu vinurile albe, fiind asigurați de vinurile roșii. Presiunea pieței nu exista în acele vremuri. Moda și cerințele pieței s-au schimbat însă. Provocarea a venit și din prisma noului proprietar care cunoștea potentialul în aceasta zonă. Cuvee-ul a trecut la un alt nivel, au urmat Nedeea, și ultimul produs proaspăt lansat Soare Blanc de Noir, singurul vin linistit vinificat în alb din Cabernet Sauvignon din România, în acest moment.
Ce alt vin românesc bei cu plăcere (în afară de Vinarte)? Dar internațional?
Îmi plac vinurile albe din zona Transilvaniei, vinurile roșii din Dealul Mare. Vinurile italienești sunt însă cele de suflet, sunt fan Barolo, este o zonă aparte pentru mine. Roșiile din Piemonte sunt cele care mi se potrivesc cel mai mult.
Campaniile de recoltare au așa un iz de poveste, ne poți spune o poveste mai puțin știută dintr-o campanie?
Primul meu telefon mobil a fost scăpat într-o cisternă în timpul fermentării, la Bolovanu, în 1999-2000. Prima mea campanie de vinificare la Stârmina, cea din 2003 (atunci când am vinificat eu), o campanie agresivă, în sensul că volumele erau foarte mari, se lucra într-un ritm infernal, nu știai când te culci și când te trezești dimineața – până atunci vinificasem doar la Sâmburești, unde cantitățile erau mai mici, cu alt ritm.
Care e conexiunea dintre vin și vinificator, raportul de forțe?
Se discută foarte mult în rândul iubitorilor de vin despre terroir, și acesta este un factor important, primordial în vinificație, fără niciun fel de discuție. Dar la fel de bine, în acest terrior, care cuprinde solul, apa, luna, tot ecosistemul din jurul strugurelui, eu aș pune alături și vinificatorul. Este imposibil să nu se transmită amprenta vinificatorului asupra vinului. Fiecare vinificator are un stil, o idee, inclusiv în gust – fiecare îl degustă diferit, urmărește alți factori în vinificare. Raportul de forțe este full contact.
Poți strica un vin? Cum?
Este foarte ușor să strici un vin. Din struguri proștii, nu există un vin bun, dar invers poți oricând să ratezi. Lipsa de atenție, lipsa de predictibilitate a strugurilor, să nu alegi momentul optim de recoltare, să nu le asiguri tot confortul în cramă pe perioada desăvârșirii strugurilor (vinurilor). De când îi culegi, până pui vinurile în sticle, poți oricând să strici. Problema este că lucrurile sunt ireversibile, odată stricat nu mai poți repara.
Un gând pentru iubitorii de vinuri bune?
Le recomandăm să consume vinuri de calitate românești. România produce o paletă foarte largă de vinuri pentru tot palierul de gusturi și au de unde alege vinuri de calitate, fără probleme. Mai ales în această perioadă este important să fim atenți la vinurile românești și să le apreciem valoarea, să ne susținem producția locală.
Am început să vinific când am terminat facultatea.
Inițial, visul meu era să profesez în industria alimentară, fiind un carnivor desăvârșit.
În anul 3 când am început enologia, mi-am dat seama că era o latură foarte puțin exploatată până atunci, și mai mult decât atât, îmi și plăcea!
Lucrarea de diploma mi-am dat-o în spumante (culmea! mai ales ca pana acum nu am reușit să avem această tehnologie în cadrul Vinarte)
La momentul la care au sosit cei de la Vinarte în România, am început munca în crama în octombrie 1999 cu prima ladă de struguri. :) Cred că meseria m-a ales pe mine.
Istoria ta ca vinificator se împletește cu Vinarte. Ce te face să rămâi și să nu încerci alte crame?
Vinarte în primul rând este Vinarte și este foarte puternic ca brand și ca tot ce presupune acest fapt, de-a lungul a celor 20 și ceva de ani. Este munca mea de 20 de ani, și nu aș renunța așa ușor, e ca un copil crescut frumos. Se identifică cu sufletul meu, cu identitatea mea. Este o companie care are două crame, este foarte diversificată din punct de vedere al soiurilor și expresivității acestora, canalele sunt diferite, același soi se exprimă diferit în cele două crame.
Proiectele noi (vinurile având semnătura Q, noile vinuri albe sau rose-uri, etc) au fost cele care m-au impulsionat și m-au făcut să cred și mai mult în Vinarte.
Crama Vinarte avea 3 podgorii, la ceva kilometrii distanță, au mai rămas acum 2, cum te puteai împărții între ele în timpul campaniei de vinificare?
Nu a fost foarte dificil de împărțit pentru că timpii de recoltare erau diferiți. La Stârmina se începe recoltarea la jumătatea lunii august, iar când începea campanie din Dealul Mare, era terminată cea de la Stârmina. Începeam pe 15 August și se termina în jur de 15 Noiembrie. Drumul era cel mai greu, o zi era doar deplasarea. Dar din punct de vedere al vinificării, nu au fost niciodată probleme.Plus ca, atunci când faci ceea ce-ți place, nu există probleme care să nu poată fi depășite.
De care vin făcut de tine ești cel mai mândru? De ce?
De Soare. De Soare sunt cel mai mândru. Dar cel mai important vin din viața mea, ca și impact emoțional este Nedeea pentru că este făcut ca proprie curiozitate, iar numele a fost ales de mine și pentru modul în care este asimilat de piață. Dar din punct de vedere al forței, Soare rămâne vinul de care sunt cel mai mândru.
Când am început la Vinarte, nu eram singur. Erau acolo Fiorenzzo Rista și Nicolas Vivas, mentorii de la care nu doar că am învățat, dar și cei pe urmele cărora am sperat că voi putea să calc. Bucuria este foarte mare când vine vorba de Soare. Din 2007, am rămas singur în crame. Faptul că în 2009 am ieșit cu un Soare care este la un nivel extraordinar, și nu o spun eu, ci piața, nu face decât să mă facă mândru de acest vin.
Care dintre soiurile de struguri românești e preferatul tău și de ce?
Negru de Drăgășani fără discuție. Este un soi cu un potențial extraordinar și care are niște veleități pe care nu le regăsesc în Feteasca Neagră. Ca să faci un vin de producție, de masă, poți să faci cu Negru de Drăgășani. Dacă vrei să faci un vin fructat și aromat, poți să faci cu Negru de Drăgășani. Dacă vrei să faci un vin high-end, de mare excepție, poți să faci cu Negru de Drăgășani. Este un soi cu foarte mult potențial.
Crama Vinarte este cunoscută pentru vinurile roșii, în ultima vreme observăm la voi o migrare și către albe și rose-uri. Dincolo de rațiunile comerciale este ceva ce te-a împins în direcția asta?
Inițial, nu s-a pus foarte mare accent pe zona de vinuri albe. Nu ne-am adresat clientelei premium cu vinurile albe, fiind asigurați de vinurile roșii. Presiunea pieței nu exista în acele vremuri. Moda și cerințele pieței s-au schimbat însă. Provocarea a venit și din prisma noului proprietar care cunoștea potentialul în aceasta zonă. Cuvee-ul a trecut la un alt nivel, au urmat Nedeea, și ultimul produs proaspăt lansat Soare Blanc de Noir, singurul vin linistit vinificat în alb din Cabernet Sauvignon din România, în acest moment.
Ce alt vin românesc bei cu plăcere (în afară de Vinarte)? Dar internațional?
Îmi plac vinurile albe din zona Transilvaniei, vinurile roșii din Dealul Mare. Vinurile italienești sunt însă cele de suflet, sunt fan Barolo, este o zonă aparte pentru mine. Roșiile din Piemonte sunt cele care mi se potrivesc cel mai mult.
Campaniile de recoltare au așa un iz de poveste, ne poți spune o poveste mai puțin știută dintr-o campanie?
Primul meu telefon mobil a fost scăpat într-o cisternă în timpul fermentării, la Bolovanu, în 1999-2000. Prima mea campanie de vinificare la Stârmina, cea din 2003 (atunci când am vinificat eu), o campanie agresivă, în sensul că volumele erau foarte mari, se lucra într-un ritm infernal, nu știai când te culci și când te trezești dimineața – până atunci vinificasem doar la Sâmburești, unde cantitățile erau mai mici, cu alt ritm.
Care e conexiunea dintre vin și vinificator, raportul de forțe?
Se discută foarte mult în rândul iubitorilor de vin despre terroir, și acesta este un factor important, primordial în vinificație, fără niciun fel de discuție. Dar la fel de bine, în acest terrior, care cuprinde solul, apa, luna, tot ecosistemul din jurul strugurelui, eu aș pune alături și vinificatorul. Este imposibil să nu se transmită amprenta vinificatorului asupra vinului. Fiecare vinificator are un stil, o idee, inclusiv în gust – fiecare îl degustă diferit, urmărește alți factori în vinificare. Raportul de forțe este full contact.
Poți strica un vin? Cum?
Este foarte ușor să strici un vin. Din struguri proștii, nu există un vin bun, dar invers poți oricând să ratezi. Lipsa de atenție, lipsa de predictibilitate a strugurilor, să nu alegi momentul optim de recoltare, să nu le asiguri tot confortul în cramă pe perioada desăvârșirii strugurilor (vinurilor). De când îi culegi, până pui vinurile în sticle, poți oricând să strici. Problema este că lucrurile sunt ireversibile, odată stricat nu mai poți repara.
Un gând pentru iubitorii de vinuri bune?
Le recomandăm să consume vinuri de calitate românești. România produce o paletă foarte largă de vinuri pentru tot palierul de gusturi și au de unde alege vinuri de calitate, fără probleme. Mai ales în această perioadă este important să fim atenți la vinurile românești și să le apreciem valoarea, să ne susținem producția locală.