Ca în restaurantele Chef-ilor de renume, unde aproape întotdeauna exista un preparat semnătură, așa și la multe dintre cramele din România unde în ultimii ani a început să existe un soi semnătură. La Via Viticola Sarica Niculițel acesta este Aligote-ul. Un soi alb, originar din celebra zonă viticolă franțuzească Burgundia, ce se potrivește mănușă regiunii dobrogene și dacă ar fi sa considerăm și gastronomia locului am zice că este făcut pentru preparatele din pește de Deltă.
E! Dar hai să vedem cum a ajuns strugurele ăsta chiar aici?
Istoria spune că soiul a fost adus în România prima oară în 1912 de către marea personalitate a vremii - basarabeanul Constantin Mimi (1868-1935, primul director al BNR, în 1926). Economist de profesie, dar și viticultor cu studii la Montpellier, în Franța, acesta a adus în acel an mai mulți butași din diferite soiuri pentru a reface plantația distrusă de ultimul val de filoxeră, din 1907. La întoarcerea în Basarabia, a lăsat și unor prieteni din România câteva soiuri, între care și Aligote.
Acest mic strugure a început să fie plantat în cateva regiuni din România, însă a rămas vedetă doar în Dobrogea, de unde este readus la lumină prin vinurile produse de Via Viticola Sarica Niculițel.
Vinul obtinut este unul alb, crocant cu note mai degrabă vegetale, de ierburi proaspete decât fructe, cu aciditate și mineralitate ridicate. Este un soi jovial și prietenos.
Soiul stindard al podgoriei din Niculitel a apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea, prin încrucișarea pe cale naturală între soiurile Gouais Blanc și Pinot Noir. În prezent, soiul Aligote este al 22-lea soi de struguri plantat la nivel mondial și îl mai putem întâlni în țări cum ar fi SUA (California și Washington), în Canada (Niagara), în Franța, România, Bulgaria, R. Moldova, Ucraina și Georgia. În total sunt circa 45.000 ha în toată lumea și, interesant, toate în emisfera nordică.
Munca de a aduce Aligote-ul din Sarica Niculitel la o recunoaștere internațională a fost încununată pentru prima oară în luna Martie 2019, când Caii de la Letea Aligote a urcat pe locul 1 la nivel mondial pe site-ul Vivino (cel mai mai important site de evaluare vinuri la nivel mondial). Ulterior, la Concours Mondial de Bruxelles 2019 a fost medaliat cu aur fiind pentru prima dată un Aligote din România obține medalie de aur și singurul Aligote din lume care a obținut în 2019 medalie de aur la Bruxelles.
IWCB (International Wine Contest Bucharest) 2019 premiază Aligote-ul de la Caii de la Letea ediție limitată tot cu medalie de aur.