Cum a aparut Gramofon Wine?
Crama a apărut, în mod firesc, în urma replantării integrale a celor 25 ha de viță de vie. După ce via a început să producă struguri, am putut începe procesul de creare a produsul finit care să ne reprezinte.
Despre denumire, eu fiind profesor de muzică și saxofonist, reflectând împreună cu enologul nostru consultant - Gabi Lăcureanu, de asemenea și el un iubitor de muzică și un foarte bun interpret, am considerat că denumirea brand-ului GRAMOFON WINE este foarte potrivită.
Întâi a fost muzica, apoi vinul. Care pasiune predomină?
Bineînțeles, MUZICA. Am fost alături de ea și ea alături de mine aproape 50 de ani minunați, cu foarte multe satisfacții și bucurii.
Apoi VINUL. Această nouă pasiune, o lume fabuloasă și plină de provocări, sper ca și această pasiune să aducă satisfacții la fel de mari.
Dincolo de întoarcerea la rădăcini, ce consideri că e special la Dealul Mare? Consideri că pe termen lung, datorită schimbărilor climatice, va rămâne o zonă propice pentru producerea vinurilor?
Dealu Mare, după părerea mea și nu numai, are cea mai propice climă și expunere pentru vița de vie în acest moment din țara noastră. Ce va fi în viitor, “bucuroși le-om duce toate”.
Cred că la noi, pe dealuri, clima va rămâne propice pentru viticultură. Cell puțin în perioada imediat următoare.
Ce s-a schimbat de când ai fondat crama prin venirea noilor parteneri?
În primul rând, s-a venit cu mult entuziasm, optimism și bună dispoziție. Ne-am repoziționat în piață, s-a îmbunătățit comunicarea, dezvoltăm ramura enoturismului și canalele de distribuție.
Vinul pentru tine. Pasiune sau business? Se exclud?
Business fără pasiune nu se poate. Cum nici pe termen lung, pasiune fără business nu merge, pentru că riști ca pasiunea să-ți devină corvoadă.
Care sunt caracteristicile comune între muzică și vin?
După părerea mea, așa cum în spatele unui disc de vinil, stă o întreagă echipă, de ingineri de sunet, instrumentiști, dirijor, soliști, așa și în spatele unei sticle de vin se află munca și truda multor persoane, oamenii care întrețin via, inginerul viticultor, oamenii din cramă, enologul.
La fel cum o piesă muzicală va fi interpretată și percepută altfel de fiecare dată, așa și o sticlă de vin o vei simți altfel, în funcție de stare, de asocierea culinară, de companie.
Cine decide direcția vinurilor ca și concepere? Vinificatorul sau proprietarii?
Bineînțeles că există permanent un dialog și o consultare între cele două “părți”, în funcție de an, de calitatea și cantitatea strugurilor, de timpul propice de cules. Cred cu tărie că este foarte important ca toate departamentele, de la întreținerea viei, vinificație, Marketing, vânzări, să conlucreze și să se sfătuiască în permanență.
Cum ți-ai dori să fie perceput Gramofon Wine ca brand peste 10 ani? Dar ca și dimensiune a business-ului?
Deja vinurile Gramofon Wine, fie ele roșii, albe sau roze, sunt din ce în ce mai apreciate de către consumatori, specialiști, sau pasionați, câștigând multe medalii la concursurile de gen. Bineînțeles, ne gândim încă de pe acum, că locul Gramofon Wine nu poate fi decât pe podium.
Despre dimensiunea business-ului, așa cum am mai spus vrem să dezvoltăm partea de enoturism, cu un proiect special de prezentare și degustare a vinurilor, locuri de cazare la crama Gramofon Wine din Dealu Mare și mărirea plantației cu câteva soiuri de struguri, care momentan ne lipsesc din portofoliu.
Vinul preferat din România? Dar din lume?
Noul Cuvee de la Gramofon Wine - Chardonnay & Sauvignon Blanc 2019 / Amarone della Valpolicella 2017
Wine & food pairing-ul ideal pentru tine?
Desert pe bază de ciocolată neagră cu OPUS FABULA - Fetească Neagră 2019 de la Gramofon Wine.