O nouă săptămână înseamnă o nouă vizită. Ne mutăm spre nordul țării, lângă Iași, unde fără vreo istorie de sute de ani, ajungem la una dintre cele mai joviale crame din România, la crama Gramma.
Îmi amintesc și acum primul meu drum acolo, fiind cu treaba la Iași am zis să vizitez crama, era noiembrie, podgoria aproape intrată în hibernare, dar vinurile noi și entuziasmul lui Marian Olteanu, proprietarul cramei, m-au făcut să rămân mereu cu gândul la mica cramă de 14 ha de pe una dintre cele 7 coline ale Iașului, cu vie veche de peste 50 de ani, dar cu spirit și vinuri tinere.
GEOGRAFIA
Atât crama cât și viile sunt poziționate pe una dintre cele 7 coline ce înconjoară orașul Iași, foarte aproape de limita nordică a culturii viței de vie. La 3 km este localitatea Uricani, unde se spune că s-a născut soiul Feteasca Neagră. Crama Gramma aparține de DOC Iași – Bucium, de plaiul viticol Vișan.
CLIMA
Zona se bucură de climă cu caracter continental pronunțat. Mediile anuale fiind de 14-15 grade Celsius, cu precipitații medii de 5-600 mm.
SOLUL
Tipul de sol ce definește podgoria este preluvosol calcaros, fapt ce asigură mineralitatea vinurilor.
Istoria locului a început să se scrie relativ recent - în anii ’90 cu retrocedarea terenurilor de lângă Iași familiei Olteanu, familie ce pe vremea respectivă trăia la București. După mai mulți ani de dat via în arendă sau de vândut strugurii, proprietarii se hotărăsc să treacă la următorul nivel: accesează fonduri nerambursabile și pun pe picioare crama din satul Vișan. Au pornit la drum în 2007, cu 60 de ha de viţă-de-vie veche de peste 30 de ani şi cu doar 3 soiuri de struguri: Aligoté, Fetească Regală şi Fetească Albă, adăugând pe parcurs și alte soiuri plantației. Începând cu 2010 lucrurile au început să devină serioase și vinurile să se vândă la nivel național, iar din 2012, chiar internațional.
Pentru că istoria locului este mai degrabă una recentă, numele cramei GRAMMA este inspirat din greaca veche și face referire la “cuvânt”, de unde și sloganul Gramma – vinul conversației.
Filozofia locului este aceea de a produce vinuri tinere, sincere, proaspete, de calitate, dar în același timp accesibile, atât ca și atitudine fiind departe de abordarea pompoasă sau scorțoasă, dar și ca preț. Echipa consideră că nu este necesar să economisești o lună să îți poți permite o sticlă de vin bun, când poți să alegi un vin de la Gramma.
Dezavantajul poziţionării într-o regiune dominată de producători mari, cum sunt Dealurile Moldovei, a fost repede transformat în avantaj prin soiurile pe care GRAMMA a început să le producă. „Vinurile pe care le facem provin de la o viţă în vârstă, veche de peste 50 de ani, cu rădăcini adânc înfipte în sol. Culegem strugurii în lăzi de 18 kilograme, astfel încât să le menţinem bobul întreg până la cramă. Acolo sunt trecuţi prin desciorchinător, care lasă doar boabele să intre în presa pneumatică. Aceste verigi tehnologice şi fermentaţia controlată sunt cele mai importante etape pe care noi le folosim ca să protejăm calitatea vinului“, povestește Marian Olteanu.
Personalitatea acestor vinuri poate fi descrisă cel mai bine prin noțiunea de călătorie verbală și trebuie asociată discuțiilor constructive, momentelor de inspirație, clipelor în care conversația alunecă spre subiecte adevărate și în care vorbele fără consistență sunt lăsate la o parte, așa că vă invităm să degustăm cât mai multe vinuri de la crama GRAMMA în această săptămână.