“De la gama muzicală la gamele de vinuri nu e decât un intermezzo, dar urmat de un discurs muzical la fel de intens și de emoționant! Gramofon Wine este vin, este armonie!”
Vă întrebați ce au în comun muzica și vinul, în afară de faptul că fac parte din cercul select denumit “artă”? Pe Marcel Pascu. Marcel este saxofonistul plecat de mulți ani de acasă, întors pe meleagurile natale, care dorește să-și facă o casă de vacanță în zona copilăriei sale. Însă, conjunctura îl face să preia fosta Fermă Viticolă nr. 9, Moicești, împreună cu un mic conac. Moiceștiul este aproape de Urlați, acolo unde începe “inima Dealului Mare”, renumita regiune viticolă a României.
Aici începând cu 2009 omul gospodar intră în programul de reconversie a viilor, plantând ușor, ușor soiuri precum: Fetească Neagră, Chardonnay, Merlot, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, ajungând astăzi la cele 25 de ha cu viță de vie nobilă. Iar crama Gramofon apare oficial în anul 2015.
Regiunea este binecuvântată cu un climat temperat continental, fiind protejată de de dealurile subcarpatice, care cresc treptat și formează un paravan în calea curenților reci ce vin dinspre nordul țării. Numărul mare de ore cu soare anual favorizează creșterea viței de vie nobilă și obținerea strugurilor de calitate.
În 2019, lui Marcel Pascu i se alătură, ca partener profesorul universitar și antreprenor de succes, Marcel Vulpoi. Cei doi au mărit echipa Gramofon cu vinificatorul Gabi Lăcureanu și viticultorul Ovidiu Cojocaru. Un duo de succes care ne promite să dea spre consum vinuri memorabile.
Din nou, avem pe desprevin.ro o crama tânără, cu o echipă cu zvâc, despre ale căror vinuri avem atâtea de povestit.
Săptămână aceasta să vă invităm să vă găsiți “aria preferată” a vinurilor Gramofon!