Sur Mer, nisip, năvoade și Crama Rasova
Dobrogea, Cernavodă, 155 de km de București cu mașina pe autostrada A2, practic nici 2 ore până la una dintre cele mai frumoase și primitoare crame din România.
De cum te-ai debarcat aici începi să simți aerul ușor salin al Mării Negre, liniștea și atemporalitatea specifică unei podgorii, dar începi să înțelegi că este vorba de o cramă nouă, contemporană, gata să-și primească turiștii.
Crama Rasova și-a început existența cu prima recoltă vinificată in 2015, ca investiție a familiei Ghiuri (Zoe și George) care au ales să aducă pe piața vinurilor din România o abordare nouă în materie de turism viticol și filozofie de vinificare.
Construcția proiectului a durat 2 ani (2014-2016) sub îndrumarea arhitectului Bruno Andreșoiu. După cum frumos îl descrie: crama “este un tribut adus reliefului dobrogean ondulat şi adesea arid, pietros, cu vegetaţie puţină şi chinuită”. Arhitectura modernă înglobează în ea elemente ale designului caselor dobrogene, elemente naturale precum lemnul, piatra albă şi fierul, ceea ce face ca întreaga construcţie să fie perfect integrată în peisajul auster al malului Dunării, ”ca o grămadă de stânci albe, ieşite din pământ”.
Localitatea Rasova, mai exact DOC Murfatlar, un climat extraordinar pentru vița de vie, pante cu terase pe malul Dunării, cu altitudini mici, cu soluri argiloase și loessuri nisipoase, un climat temperat puternic influențat de curenții Dunării. Sunt în total 47,5 ha de viță de vie cultivate în regim sustenabil pentru a pune în valoare terroir-ul unic. Planția este relativ nouă (10 ani), dar sunt păstrate și vițe de vie de peste 40 de ani. Acest cumul de factori dă vinuri proaspete, echilibrate cu mineralitate greu de găsit în alte zone ale țării. Uneori când deguști vreun Pinot Grigio sau Chardonnay din zonă parcă simți în pahar mirosul suav al marii ușor salin, ușor vegetal.
Pentru că filozofia cramei este să aducă Dobrogea în paharele noastre, numele este dat de cel al localității (Rasova) unde se află viile, la 19 km de Cernavodă, la piciorul podului Anghel Saligny acolo unde se află crama, unde se întâmpla minunile: vinificarea și uneori petrecerile AER.
Rețeta locului este una de succes: locație superbă pe malul Dunării, în drumul spre mare, echipă tânără cu idei noi, tehnologie de vinificare modernă, transparentă, vinuri ce poartă amprenta locului și agricultură sustenabilă. Pe dealurile unde se coc strugurii la soare își fac veacul și familii de țestoase, o specie protejată în zonă. Se spune că dacă vezi țestoase în drumurile tale te umpli de belșug, așa că să vizităm mai des Dobrogea.
Proprietarii Cramei Rasova au înţeles că investiţia în cramă şi în vie trebuie însoţită inclusiv de investiţia în oameni. Astfel că, începând cu recolta anului 2019, l-au adus în echipă pe Răzvan Macici, cel mai cunoscut vinificator român la nivel mondial, pe care-l puteți cunoaște mai bine din interviul de aici.
Filozofia unei crame se scrie în ani, în experiențe și în vinuri. Dacă am rezuma totuși Crama Rasova, ar suna așa: “Ne interesează să fim noi. Așa cum suntem noi și nu a mai fost nimeni până acum. Ne interesează să ne creștem propria poveste și să creăm propriile vinuri, făcând loc aici, în Dobrogea batrana, pentru ceva mai multă energie contemporană."
Așa că pentru cine dorește sa simtă această energie mai îndeaproape îl așteptăm la noi, la Crama Rasova, pe malul înalt al Dunării.“
Și pentru că filozofia unei crame este mai plăcut de înțeles prin vinurile sale, am pregatit pentru voi 7 noi selecții de vinuri, ce conțin noutățile de vara aceasta, prin care ne dorim să surprindem mici părți ale locului și să înțelegem mai bine Crama Rasova.